Cum să te bucuri de timpul liber

Dacă obișnuiești să participi la maratoane, știi foarte bine că diferența între participanți nu este făcută neapărat de rezistența fizică. Prin antrenament, aproape oricine poate ajunge la capacitatea de a duce o cursă până la capăt. Această disciplină sportivă este, în primul rând, o probă de strategie.

Când îi vezi pe cei din jurul tău, ai impresia că totul se derulează pe repede-înainte. Timpul pare că se comprimă și ai tendința să forțezi, ca să nu rămâi în urmă. În același timp, știi că trebuie să îți economisești energia. Este crucial să optimizezi mișcările din fiecare secundă pentru a ajunge la finiș înaintea celor care confundă anduranța cu sprintul și rămân fără aer la jumătatea drumului.

Făcând o analogie, se poate spune că viața seamănă cu o cursă de maraton. Îți dorești ca timpul să zboare cât mai repede ca să vină următorul weekend, următoarea vacanță, momentul în care vei cumpăra următoarea mașină. Această dorință este echivalentă cu tendința de a accelera în timpul cursei, despre care scriam mai sus. În goana nebună, nu mai ai timp de nimic pentru „sufletul” tău. Timpul liber îi lipsește cu desăvârșire „omului modern”. Sau, cel puțin, aceasta este senzația.

Americanii au o vorbă: nu contează destinația, contează călătoria. Viața este mai frumoasă dacă o trăiești zi de zi, nu doar în weekenduri sau în vacanțe.

Cum să muncești mai eficient

Dacă știi să îți optimizezi programul, așa cum maratonistul își gestionează fiecare metru parcurs, apare și timpul pentru relaxare. O modalitate de a fi mai eficient este să scrii fiecare activitate din timpul zilei pe hârtie și să îi aloci un număr de minute, apoi să te concentrezi exclusiv pe respectiva activitate pentru a te încadra în timp. Atunci când muncești, este bine să ai mereu un ceas în câmpul vizual, fie că e vorba de ceasul de pe ecranul computerului, de pe ecranul telefonului sau un ceas clasic. Timpul este „parșiv”. Când nu ești atent la el, a și fugit!

Fă acest experiment și vei vedea că avem dreptate. Apoi, vei fi în fața unei noi provocări: ce să faci cu timpul câștigat? Iată că am ajuns la subiectul acestei postări. Dacă nu ai un hobby/hobby-uri, îți facem noi câteva sugestii ca să te bucuri cât mai intens de timpul liber:

Fă sport

Sportul este neprețuit pentru sănătatea fizică și psihică. Te ajută să elimini stresul și îți mărește încrederea în forțele proprii. Îl poți practica indoor sau în aer liber, poți plăti abonament la sală sau pur și simplu poți alerga, poți sări coarda, poți face abdomene, te poți plimba cu bicicleta… Posibilitățile sunt nelimitate și pentru toate buzunarele. Minim 30 de minute de mișcare pe zi fac minuni.

Joacă jocuri de societate

Pentru bunăstarea psihică este foarte important să te întâlnești cât mai des și să te distrezi cu prietenii sau cu membrii familiei. Este bine să ai în casă câteva jocuri de societate, cum ar fi rummy, monopoly, catan, twister, table ș.a. Investiția este mică, iar distracția este maximă.

Joacă-te pe Internet

Dacă nu ai cu cine să joci jocuri de societate, nu e nicio problemă. Cum ai intrat pe Internet, ești în legătură cu oameni din orice „colț” al planetei, pe care îi întâlnești pe site-uri de gaming online. Dacă vrei, chiar peste 5 minute poți juca șah cu cineva din Tokyo… Sau ai ocazia de a te distra într-un cazinou online, una dintre recomandările de top fiind Magicjackpot. Acesta are printre cele mai bune oferte de casino live, unde te simți ca într-un cazino „real”, pentru că ai ocazia să interacționezi cu dealerii prietenoși, care întrețin o atmosferă destinsă, dar și cu ceilalți jucători. Jocurile de noroc nu mai sunt un subiect tabu în zilele noastre, pentru că lumea și-a dat seama că ele nu prezintă un pericol pentru cei care au capul pe umeri.

Învață să gătești

Cumpără o carte cu rețete culinare sau deschide unul dintre sutele de bloguri care te învață să gătești. Dacă nu ai gătit până acum, nici nu îți dai seama cât de relaxant este. Ca să fie totul și mai interesant, mai adună trei prieteni și faceți cu rândul: fiecare să gătească în weekend pentru ceilalți.

Citește

De la hrană pentru trup, trecem la hrana pentru suflet. Citește în fiecare zi măcar câteva pagini. Dacă ești genul practic, poți opta pentru cărți de dezvoltare personală, care te ajută să fii și mai eficient în activitatea zilnică și, implicit, să ai mai mult timp liber.

Bineînțeles, posibilitățile de relaxare sunt nelimitate. Totul e să găsești ce ți se potrivește ție cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *